Ce înseamnă a căuta un loc al liniștii sufletești, al siguranței materne, dar și al trăirilor independente? Ceva care trece dincolo de tot ceea ce știam că există. Flavia a reușit în volumul “Dialog cu Îngerii”, să creeze un spațiu al memoriei infinite, al rupturii din viața copilăriei și a trecerii spre un “Rai” propriu, pe care eul liric, începe, cu pași repezi, să îl înțeleagă din perspectiva unei dureri nemuritoare a sufletului tânăr.
Ioana Chiș (Poetă)
Eu o cunosc pe această tânără și curajoasă scriitoare încă de la o vârstă fragedă și sunt foarte mândră de realizările ei. Printre acestea pot aduce în discuție prima ei lansare de carte, "Dialog cu îngerii", la care am luat parte cu drag, lăsându-mi o impresie de mângâiere a sufletului, purtându-mă printr-un univers al creației. Lecturarea acestui volum m-a ajutat să îmi relaxez mintea, m-am bucurat de fiecare vers în parte și am apreciat gândurile autoarei. Am descoperit stări de tristețe dar și de speranță; ca viața unui om, ca întâmplările zilnice care se schimbă într-un ritm alert. De aceea, recomand cu căldură parcurgerea acestei colecții de poezii care te va lăsa cu o experiență inedită! 💚
Adriana Cîmpan
Recomand această carte „Dialog cu îngerii” a scriitoarei Flavia Foltoș, o prietenă și un om minunat , O scriitoare care m-a prins și pe mine în povestea ei din versuri. Ador aceste versuri despre viață care simt că mă cuprind și mă descriu complet pe mine!
Ianko Avram
Nu am cuvinte să mă exprim ! Flavia are un suflet bun și o inteligență aparte. Mi-a făcut plăcere să-i citesc prima carte. Ea este mult mai mult decât un asistent social, precum scria în carte: Este un asistent uman !
Andrei Cupșa
Eu o cunosc personal pe domnișoara Flavia Foltoș de când avea 11 ani. Sociabilă și întotdeauna binedispusă, ne-am împrietenit extrem de ușor, însă la acea dată nu puteam să-mi imaginez că sub zâmbetul candid pe care îl avea, se pot ascunde de fapt o mulțime de traume. Din păcate, evenimentele nefericite aveau să se țină lanț, culminând cu decesul mamei sale, pe când ea avea doar 17 ani.
Totuși așa cum o știu eu, nici acest dur impediment nu a doborât-o, rămânând aceeași persoană veselă și sociabilă. Mai mult decât atât, ea și-a răscolit amintirile cele mai sumbre pentru a le folosi drept inspirație pentru poeziile sale. În acest sens, în volumul "Dialog cu îngerii" vei putea găsi, dragă cititorule, reflecțiile filosofice ale autoarei cu privire la natura vieții, monologuri incitante care de multe ori te pun pe gânduri, dar mai ales și cele mai importante sunt odele transmise celei mai importante ființe de pe pământ : "MAMA".
Acestea fiind spuse, cititorule, îți recomand cu căldură să parcurgi volumul de poezii "Dialog cu îngerii", deoarece ai posibilitatea inedită de a putea trăi și simți sentimentele autoarei prin creațiile sale.
Alex Maxim
Flavia în convorbire cu îngerii! Întradevăr, această minune de fată .. are un har!!! Deosebit!!!
Îmi aduc și acum cu drag aminte de lansarea de carte a Flaviei, ,, Dialog cu îngerii ", o creație de-a dreptul înălțătoare!
Sincer... O binecuvântare să iau partea la lansarea ei! Să fiu alaturi de ea! Cu sufletul!
Așa cum știu eu cel mai bine.. în note muzicale ❤️
Surpriza la inițiativa lui Sergiu Gliga a fost piesa ,, Măicuță când m-ai făcut" ! I-am dedicat-o din toată ❤️ și sunt sigură că și mama ei ne-a auzit .. și.. a fost cu noi! Așa o conexiune am simțit ... ceva absolut de nedescris!
Sergiu m-a ,,provocat" cu 2 ore înainte de lansare:)) și acasă m-am pregătit repede repede să apuc să facem surpriza! Știam că nu o sa se aștepte;)) Așa a și fost! Un moment atât de emoționant! Până la cer și înapoi! O emoție specială!
Pe această cale, îi mulțumesc și lui pentru invitație! Și pentru mine, a fost un dar, nu doar pentru ei! 🙏
Ceea ce m-a impresionat până la la lacrimi a fost momentul în care tatăl ei a luat parte la ,,tabloul surprizelor'' printr-un recitativ artistic, din suflet, iar Sergiu a îmbălsămat sala de la Biblioteca Județeană din Baia Mare, unde ne aflam, cu armonii izvorâte din clape! Clape albe și negre, la fel ca momentele din viața fiecărui om! Îmbrățișarea acestor clape aducând strălucirea, întărirea, puterea, credința!
Mare bucurie să iau parte acest eveniment, să aud vorbe atât de frumoase și înălțătoare despre Flavia și să revăd oameni atât de superbi! Îmi era dor! De ei, de tot ce e angelic! Acolo am găsit lacrimi de înger, aplauze, rugăciune!
Abia am așteptat să facem poze la final! Sa surprindem clipe de neuitat! După lansare, sau mai bine zis, după aceasta experiență de neuitat, citind cartea, am simțit că Dumnezeu lucrează... Dumnezeu mângâie, Dumnezeu vindecă ! Avem un exemplu viu! .. Flavia Foltoș ! 🙏
Paula Coteț (Artistă)
Dialogul Flaviei cu îngerii este deschis, direct și sincer, este și invitația în universul ei, modul prin care ea ne comunică și ne transmite un mesaj. Colaborarea cu autoarea cărții a fost lină și asemenea ei, o încântare. Știind exact ce vrea, hotărâtă din fire, punerea în plan fizic a poeziilor în format de carte a decurs ușor. Versurile mi-au lăsat o impresie de alinare, inspirându-mă să creez coperta. Așa am cunoscut-o pe Flavia, prin prima ei carte, și cum entuziasmul ei se transmite rapid, îi doresc succes în tot ceea ce face.
Iulia Șerban (Ilustrator și Editor)
Volumul de poezii al Flaviei are ceva din lirica bittersweet a solistei japonezo-americane Mitski.
Acel stil aparte care doare până în măduva oaselor, dar al cărui deznodamânt lipeste la loc frânturile. Poezii care bântuie, mult după ce s-a încheiat citirea lor.
Poezia ei, născută din dorința de a renaște, asemeni unui Phoenix, din propria cenușă, este unica oportunitate de a cunoaște persoana, autorul, eul liric, fără ocolișuri. Fiecare rând, fiecare strofă, este o conversație personală cu autoarea.
Ce apreciez la scrierea Flaviei este că poezia ei nu este un monolog, un discurs la care cititorul este pur spectator. Deși poezia și trairea Flaviei sunt unice ei, cititorul poate relata, prin propriile sale experiențe.
Recomand colecția ei de poezii pentru persoanele care simt, care trăiesc fiecare experiență cu tot sufletul și trupul. Experiența citirii acestor frânturi din viața ei vor dainui în mintea cititorului.
Ariana Hontău
Încă din vechile timpuri umanitatea, bună sau rea, a tins mereu spre Divinitate și cunoaștere. Din păcate, uneori, omul tinde spre Divinitate atunci cand are ceva de pierdut. Dialogul cu îngerii, care ar trebui să fie un prilej de bucurie, pentru scriitoarea noastră, a devenit coroana de scrisori și singura cale de comunicare cu cea care i-a oferit viață, iubire, compasiune, înțelegere, dar mai ales o prietenie de nedescris. Din această lucrare se pot sorbi câteva din lacrimile fierbinți care au căzut în interior, arzând, lăsând speranța unui dor fierbinte către cer.
În concluzie, consider că sensibilitatea, dogma, credința și puterea cuvântului, toate acestea încrucișate de degetele care țin penița, redau imaginea unui om care, deși suferind fiind, revine ca o lecție de viață, putere și caracter pentru ceea ce ar trebui să însemne OMUL în zilele noastre.
Mulțumesc din suflet tinerei scriitoare, Flavia Foltoș, pentru invitația de a oferi un buchetde gânduri prin muzică la lansarea volumului de debut. A fost un moment deosebit de solemn, făcând această lansare cu totul deoseebit față de alte lansări de carte, precum și celelalte personalități invitate au exclamat !
Sergiu Gliga (Artist Contratenor)
În „Dialog cu Îngerii”, "cititoarea de suflete" ne invită cu jind să intrăm pe poarta sufletului ei, ori de câte ori avem ocazia să revenim asupra versurilor acesteia. Le citesc și reticesc, mereu.
Liza Crișan